Mașina pentru ”Generația Digitală” este o tabletă pe patru roți
Dependența pentru dispozitivele mobile și tot ce înseamnă media este luată în calcul de industria auto, iar cei de la Nissan duc lucrurile și mai departe, și lansează un concept destinat ”Generației Digitale”.
Nissan lansează o mașină electrică special construită pentru nevoile celor care au trecut din leagăn direct în brațele tehnologiei. Potrivit companiei, aceștia încep să-și ia permisele de conducere și pentru că mereu au fost conectați la dispozitive digitale, email, rețele sociale, mașina ar trebui să vină în completarea nevoilor acestora.
Conceptul este denumit Teatro for Days și este o mașină compactă, fapt ce evidențiază asemănarea cu dispozitivele mobile pe care tinerii obișnuiesc să le poarte după ei. Cum generația digitală este deja obișnuită să-și încarce mereu gadgeturile acasă, o mașină electrică se potrivește mai bine stilului lor de viață decât una care necesită vizite regulate la benzinărie.
Mașina este o unealtă pentru creativitatea tinerilor și poate fi personalizată așa încât să reflecte dispoziția pasagerilor. Pentru asta, designerii de la Nissan au echipat întreaga mașină, atât în interior, cât și pe exterior, cu ecrane ce pot fi personalizate. La exterior, barele de protecție sunt dotate cu display-uri LED, la fel și ușile, permițându-le șoferilor să se exprime prin imagini și cuvinte. În plus, exteriorul lui Teatro, un nume foarte bine ales, este echipat cu boxe, pentru ca pasagerii să poată oferi un adevărat spectacol pentru cei din jur.
Interiorul mașinii duce lucrurile la extrem. Când este în modul de șofat (un echivalent al modului avion în cazul smartphone-urilor), cabina adoptă un aspect minimalist, în două culori, iar pe panoul de bord apar doar aplicațiile strict necesare în timpul condusului: kilometraj, navigație și muzică. Când mașina este parcată, o treime din interior, inclusiv scaunele și tapițeria ușilor se transformă în ecrane interactive, prin care pasagerii pot împărtăși orice experiență din mașină cu ajutorul unei camere amplasate în interior.
Deși Teatro for Days pare o mașină desprinsă din filmele SF, poate fi o privire în viitor. Mașinile vor fi mici, simple, vor putea fi ușor personalizate și vor reprezenta epicentrul tehnologiei. Conceptul va fi prezentat oficial în fața publicului în cadrul Salonului Auto de la Tokyo, ce va avea loc la sfârșitul lunii.